Atingerea Zeitei

    Sentimente ciudat de cunoscute si calde ma incearca atunci cand o invoc si apare. Prezenta ei intotdeauna ma copleseste pentru ca este exact asa cum descriu muritorii fiintele superioare de lumina. Desi este razboinica sufletul ei este atat de cald incat ar topi si ar lumina cea mai neagra si inghetata fiinta.

  

Am rugat-o sa ma atinga…m-a refuzat cu zambetul ei cald fara sa imi dea un motiv real… insist! Dispare!

   Ma simt rece si pustiit odata cu plecarea ei…ma doare. Nu ma pot gandi decat la ea in ultima vreme…O invoc in fiecare seara de cateva saptamani si uimitor este faptul ca raspunde chemarilor mele inflacarate.

   O ating. Imi umple sufletul de iubire dar ceva lipseste…ea nu ma atinge inapoi. Tatal ei, Domnul, imi da tarie sa rezist celei mai arzatoare dorinte pe care am simtit-o vreodata. Imi doresc sa ma atinga pentru ca vreau ca ea sa simta ce simt eu pentru ea.

   Aseara a aparut inainte ca eu sa o chem. Imi spune ca sunt convocat in fata Consiliului lor, al zeilor si ca sa ajung acolo trebuie sa ma cufund intr-un somn cum nu am mai avut vreodata. Inainte sa accept o intreb pentru a mia oara de ce nu ma atinge…pentru prima oara simt si vad cum sovaie, ea, cea de neclintit! Imi spune ca daca o face voi muri…un pret pe care l-as plati bucuros pentru ca asta m-ar face complet.

   Sufla spre mine si simt cu corpul meu este imponderabil…plutesc pana la pat si ma intind…adorm… ma trezesc intr-un loc creat din lumina, dar nu vad nici un zeu…nici un consiliu si nici pe Ea! M-a mintit mi-am spus in sinea mea…O astept! Parca a trecut o viata.

   Apare din spatele meu pasind incet dar increzatoare. Nu are armura pe ea…ci un material semi-transparent de culoarea pasiunii. O intreb de consiliu…Evita! Intr-un final imi spune ca nu are nevoie de consiliu ca sa ia o decizie si ca a privit adanc in mintea si sufletul meu si ca s-a hotarat! Ma atinge pe umar…simt cum sufletul imi paraseste corpul dar ceva se intampla…ceva ce o surprinde si pe ea: Luminez!

   Ma pierd in ochii Zeitei care ma alinta cu atingerile ei divine…o iau in brate, ii sarut buzele insetate de mine si simt…simt iubirea in forma ei cea mai pura. Ii dezvalui trupul perfect lasand tonca sa cada pe podeaua de marmura alba…Ne iubim…Ne iubim cu sufletul! Cum poate? Cum e posibil ca ea care este Zeita Vanatorii sa imblanzeasca un animal asa puternic ca mine? Ii ating sufletul asa cum mi-as dori sa fiu eu atins…ma atinge in acelasi mod…

   Acum vad ii spun in soapta….mai bine spus…acum TE VAD…si uitandu-ma in ochii-i vad cum sunt umpluti de perlele sufletului. Ma sperii… ma intreb de ce plange, dar simt ca nu e de tristete…Sper ca plange de fericire si inainte sa vorbesc imi elucideaza misterul…plange pentru ca ar vrea sa imi spuna ce este un pic mai adanc in sufletul ei…dar eu stiu deja…zeii nu au voie sa iubeasca muritori…Dar ea o face… Te iubesc ii spun in momentul cel mai dulce al iubirii noastre si vad cum se pierde in atingerile mele…iar eu…eu vreau sa o fac a mea simtind ca imi perd rautatea, durerea, tristetile si indoielile in atingerea Zeitei!